Lacriman Ultimul Descendent al lui Dracula
Autor Maria Munteanu
”Era Săptămâna Patimilor... Pe dealuri se ridicau Zorile de Ziuă, oferind Binecuvântarea Pământului. Celebrând Învierea, învăţa-vom în curând să trecem prin Poartă surâzând, Flori de Măr ne vor înflori în Gând, Cuvânt şi Faptă, Adevărul atingând…
Privea pe geam jocul petalelor rose şi albe prinse în dansul Vântului. O parte din ea pulsa vag în umbra Fiarei care o stăpânea de atâta amar de vreme, chinuindu-se să rămână trează până când va veni să o ia, căci împlinise 50 de ani de câteva zile. Pe 11 aprilie o născuse mama ei care avusese aceeaşi moarte cruntă ca şi ceilalţi descendenţi ai Prinţului Dracula.
Se îndreptă spre locul unde se afla candela sub formă de Potir, cu intenţia de a o aprinde, dar nu mai apucă, pentru că zări în oglindă imaginea înfricoşătoare a Omului Negru ce-i întunecase întreaga tinereţe. Lângă vaza cu flori se afla foarfeca de grădină pe care cu un gest disperat şi-o înfipse în piept şi se prăbuşi pe covorul alb, scăldată în sânge!”
Fragment...
Fiii Cerului
Autor Maria Munteanu
”Gabrielle a venit imediat după ce a plecat Avamin! Avea câteva fire de mărgăritar în mână. Ştia cât de mult îmi plăceau! Sfânt şi pur Adevărul din noi, căutând Sublimul! Gabrielle venise din nou pe rezonanţă. Îl chemasem telepatic.
Am ieşit pe terasă... Era foarte încântat de ceea ce reuşisem să dobândesc. Cabana mult visată din Munte! După multă aşteptare, urmase detaşarea. Iar după detaşare, răsplata!
-Maria, nici eu nu mă aşteptam să se rezolve! Credeam că se încheiase şi că ai pierdut.
-Şi eu la fel...
-Ai venit aici, pentru că aici îţi sunt originile. Te-ai întors la Origini! a spus el, amintindu-mi de serile în care îmi recompunea pe frecvenţe vibraţionale Povestea.
-Doamne, şi de câte ori mi-ai vorbit despre asta... De-abia mult mai târziu m-am limpezit la cap!
-De ce m-ai chemat? a zâmbit el.
-Ce s-a întâmplat cu Artemis, Gabrielle? Am o senzaţie de confuzie… O urmăresc până la un punct, apoi mă pierd. Este ca şi cum cineva mă opreşte să o descopăr.
Gabrielle a căzut pe gânduri… Îşi aşezase ochelarii negri care îl ajutau pentru vizualizare, după care se lansă într-o expunere ezoterică. Exact ceea ce îmi doream!
-Artemis şi-a propus să ajungă la ultimele Straturi spirituale... A forţat transcenderea! A căutat apoi să se echilibreze cu ajutorul naturii. 11 Trepte le-a parcurs normal, dar de acolo a încercat să ajungă în spirală până la 33, direct în Conştiinţa Hristică! A penetrat atmosfera spirituală a Pământului, ajungând la treapta 33, prin punerea în mişcare a spectrului Luminii Albe. Din nefericire, nu a reuşit să se menţină şi a căzut la Treapta a 22-a. Extenuată, a murit... Apollo i-a salvat Spiritul şi a fost înălţată cu Pasărea de Foc în Oraşul de Aur care corespunde ca Vibraţie Treptei 33!
-Ce s-a întâmplat cu Apollo? l-am întrebat eu.
Mă simţeam dintr-odată rău. Aveam o senzaţie de frig, deşi afară era destul de plăcut. Primăvara înmugurea peste plaiurile mioritice şi se auzea în triluri de Privighetori!
-Apollo a rămas şi a continuat Lucrarea, iar Artemis de-abia acum revine prin tine. De fapt tu eşti Cea Care revii... Următorul Pas este reîntâlnirea cu Apollo!”
Fragment...
Ieșirea din Exil
Autor Maria Munteanu
”Am vrut să plec de acasă, ca să caut Raiul, fără să ştiu că era la mine Acasă, atât de discret şi de nebăgat în seamă... În toate creaţiile mele, am mers prin întuneric, ca un orb care de fapt era dus de mână spre Marea Revelaţie: Lumina se ascundea în întuneric! Iubirea tatei rămăsese neschimbată atâţia ani, încercaţi de suferinţa negăsirii păcii interioare, pe care numai mântuirea ţi-o poate aduce... Eu ajunsesem la un moment dat până într-acolo, încât să-mi neg originile. Când vei revedea totul cu ochi de copil, ajuns matur, atunci vei redobândi ceea ce ai pierdut cândva: Starea de Rai! Întoarcerea la Origini: Raiul primordial!
Fragment...
M-am născut pe malurile Olteţului, Râul Vieţii! Aici era Cupa cu Apa Vie după care am fost însetată toată viaţa! Aici era Graalul, pe care l-am simţit mereu aproape, dar nu reuşeam să-I întrezăresc Lumina din pricina întunericului, iar mai Sus, de-a lungul Râului,se află Kogaionul, Muntele lui Zamolxis! Deasupra Muntelui, ca semn al Gloriei Veşnice, Crucea! Muntele Sacru! Aici, se află Poarta de intrare în Rai, unde Dumnezeu coboară sub chip de Icoană! Cei din Neamul lui Zamolxis se numesc Oameni. Ei au căzut de undeva de foarte de Sus, dintr-o Stea Albastră, pe pământ... Au purtat în spate un blestem, pentru că au greşit cândva. Au fost blestemaţi să fie trimişi în exil şi să-şi ducă zilele în piele de lup, purtând însă în inimă dorul după inefabilul pierdut, după imaginea primordială, perfectă a Spaţiului pe care l-au locuit cândva demult, în Prima Creaţie... Ca să-i mântuiască, Zamolxis s-a transformat în Lup, în Marele Lup Alb, trăind printre ei, coborând din Steaua Albastră. Cei din Rasa lui Zamolxis sunt cu adevărat Oamenii! Ei sunt Aleşii!”
Fragment...
Sărbătoarea Luminii, Poeme
Autor Maria Munteanu
Sărbătoarea Luminii,
MM, 17.01.2010
Ninge din nou
În Noaptea Albastră,
Când Lumina
Sărbătoreşte Învierea,
Iar în inima ta acum
Străluceşte
Raza Iubirii!
Ninge de Sus,
Din Calea Lactee,
Când Miracolul
Ne umple Fiinţa !
O Nouă Creație
Se naşte
Din Inima
Care nu cunoaşte
Moarte !
E Pace în aer…
Albatroşii
Îşi poartă Aripile
Deasupra Dâmboviţei,
Cântecul Viorii
Ne leagănă mistic
În Cuvânt…
În acelaşi ritm…
E cald la tine
În suflet
Şi la mine în gând…
E Pace în aer…
Noul Paradis
A pogorât pe Pământ…
Mai întâi în gând,
Apoi în suflet…
Şi mai apoi
În zâmbetul tău…
Ninge pentru mine
Şi ninge pentru tine,
Două Stele Albastre
La Sărbătoarea Luminii,
Care încep să înveţe
Nemurirea !
Secretele Bătrânilor
MM, 28.04.2007
Razele de Soare,
Ce curg pe fruntea ta,
Împrospătează mintea
De a nu mă putea uita !
Şi-n liniştea Dumbrăvii,
Tu mâna să ţi-o aşezi,
Tăcut şi sfânt,
Pe inima fierbinte,
Ca din energia ei,
Tu să transmiţi urmaşilor
Secretul
Din Munţii cei cărunţi…
Vibrează cu mine
În fiecare seară,
Spunându-ţi prin sânge
Dorul tău,
Chemarea Străbunilor auzind-o
În pieptul meu…
Divin Preot Atlantic,
Peregrin cândva
Pe urma răcoroaselor Edenuri,
Pofteşte Azi în viaţa mea,
Celebrând unirea
Dintre Cer şi Pământ!
Astăzi la hotare
Suntem Două Pietre
La temelia Munţilor Cărunţi,
Iar nestematele din Soare
Strălucesc în
Noul Ierusalim visat!
Românul din nou se naşte,
Ridicând Crucea spre Cer,
Semn că a învins moartea,
Ca ultim duşman din infern!
Eşti lânga mine din nou,
Refăcând împreună
Crucea de Aur
A Marelui Zeu!
În mâna mea,
Este STEAUA
Născută din iubirea sfântă,
Si tu,din nou,
Îi ţii flacăra veşnic aprinsă !
Îmbracă-te în Alb, Domniţă…
MM, 16.02.2007
Îmbracă-te în Alb, Domniţă,
De Sărbătoare
Şi să ştii că Viaţa viitoare
Se află tot Aici…
Potriveşte-ţi în picioare
Condurii de Argint
Şi spune Poveşti
Cu a ta Gură de Aur
Şi versuri care îţi ies
Din Tezaurul din piept !
Sunt puse acolo de Creatorul tău,
Ca mai târziu în lume,
Să duci Cuvântul Său !
Nu sunt cuvinte line,
De adormit în leagăn pruncii,
Ci sunt sfinte Cuvinte
De trezire în grup
A mii de Neamuri
Pe Noul Pământ !
Când trambiţa răsună
Pe dealuri în sus
Şi-n nopţi cu Lună plină,
Coboară Domnul Iisus,
Cu Îngerii şi Arhanghelii împreună,
Intri într-un Dans demult ştiut,
Ţinându-te cu Ei de mână…
E Ziuă de întuneric
Încă în inima ta,
Dar Cheia ta, Regină,
Este chiar în Mâna ta!
Descuie-te pe tine,
Copilă-Creatoare
Si fă din nou Pământul
O Mare Sărbătoare!
Nu fi din nou tristă
În Coliba Timpului Orb,
Căci Eu te-am făcut Artistă
Printre oameni,
Lumina să o porţi !
Binecuvintează prin Cuvântul tău
Porţile deschise Azi spre Dumnezeu !
Eşti din nou cu Mine…
Să nu te faci că nu vezi…
Legiunile de Îngeri
Cum vin atunci când le ceri
La necaz mereu !
Preamăreşte Clipa, de veacuri ştiută,
De A Fi Lacrima din Munte,
Izvorând din Cristalul
Ascuns de Bătrânii,
Care te înconjoară mereu !
Botezul este în tine
O sfinţire mereu
A Veşnicului Mire,
Iisus Hristos de Azi şi de Ieri!
Aproape este Ziua,
Când candelele singure se-aprind
În Marea Catedrală
A Noului Cer coborât pe Noul Pământ!
Deschide ochii şi vezi
Ceea ce alţii nu văd,
Deschide urechile şi ascultă
Ceea ce alţii nu ascultă…
Cântecul de IUBIRE
Ca veşnic Legământ
La porţile Inimii de Aur,
Deschizându-le rând pe rând…
Imbracă-te în Alb, Domniţă,
Pentru Mine
Şi Eu te voi sfinţi
Mireasa Veşnicului Mire
Pe Noul Pământ!